[Download] ➽ La noi, când vine iarna ➺ Mircea Diaconu – Writerscompany.co.uk

La noi, când vine iarna Publicat ntr o prim edi ie n 1980, La noi, c nd vine iarna, un excelent roman despre copil rie, al lui Mircea Diaconu, apare ntr o edi ie rev zut n 2013, la Editura Polirom Un roman savuros, unul dintre pu inele romane bune ale copil riei, scrise n ultimii dou zeci de ani, care au fost mai degrab interesa i n explorarea altor teme n scris, de recuperare ntr o modalitate adesea furioas a unor subiecte nainte tabu, La noi, c nd vine iarna l dezv luie pe Mircea Diaconu ntr o ipostaz Publicat ntr o prim edi ie n 1980, La noi, c nd vine iarna, u Vazuta Prin Ochii Unui Copil, Viata Pare Mai Frumoasa Iar Daca Pustiul Care Locuieste Intr Un Sat Din Perioada Obsedantului Deceniu Devine Naratorul Personaj Al Unui Roman, Tragismul Epocii Este Anulat De Situatiile Comice Create De Naivitatea Perspectivei Acestuia Fiorul Primei Iubiri Pentru O Fetita Din Vecini Infloreste Intre Castele Imaginare Si Aventuri In Natura, Locul In Care Traieste Este Un Colt De Paradis, Iar Lucruri Marunte, Precum O Pijama Noua, Pantalonii Largi De Oameni Mari Sau Bomboanele Fondante, Sint Cele Mai Mari Bucurii Ale Vietii Totul Se Schimba Insa Cind Tatalui I Se Insceneaza O Infractiune, Iar Baietelul, Fratele Mai Mare Si Mama Lor Devin Persoane Indezirabile Ceea Ce Nu L Impiedica Pe Protagonist Sa Dea Dovada De Un Curaj Si Un Spirit De Sacrificiu Care Ar Face Cinste Si Unui Adult Un Roman Cu Unchi Si Matusi, Cu Bunici Si Vecini Unii Ingeri Protectori, Altii Demoni Cu Chip Uman , In Care Un Suflet Inocent Ne Arata Ca Binele Din Oameni Poate Invinge Si In Cele Mai Intunecate Vremuri. o carte minunata I find it so hard to comment about this book, and that is not because I did not like it, or it did not make me feel anything On the contrary, this book had it all it was recommended by a very dear person to me, it made me laugh as no book has done before, and it also made me very sad It is the story of a little boy told by a little boy Though the topics covered are so complex, the author does a brilliant job in sticking to the naive narrator Definitely one of my favourite books I will mak I find it so hard to comment about this book, and that is not because I did not like it, or it did not make me feel anything On the contrary, this book had it all it was recommended by a very dear person to me, it made me laugh as no bo S pt m na trecut , Mircea Diaconu i a nt lnit cititorii din Bucure ti n incinta libr riei Sadoveanu i a f cut un mic interludiu n leg tur cu primul s u roman La noi, c nd vine iarna Am spus mic interludiu pentru c Mircea Diaconu n a povestit despre ce se nt mpl n roman, ci mai mult despre contextul anilor comunismului i despre noua or nduial care ncepea s i pun amprenta ncet, ncet, pe fiecare por iune din Rom nia po i citi despre nt lnire aici Stilul lui Mircea Diaconu, cr S pt m na trecut , Mi in vederea largirii experientei mele literare in aria culturala romaneasca, si intr un spirit prietenesc, domn profesor de istorie mi a oferit aceasta brosura nu ma intelegeti gresit prin brosura nu vreau sa zic o carte proasta, nici macar nu vreau sa indic catre gradul de placere obtinut citind o, ci pur si simplu catre lungimea ei nu sunt, si n am fost niciodata, atrasa de cartile scurte ca orice cititor, am defectele mele unul dintre ele este ca am nevoie de volum carti grase, car in vederea largirii experientei mele literare in aria culturala romaneasca, si intr un spirit prietenesc, domn profesor de istorie mi a oferit aceasta brosura nu ma intelegeti gresit prin brosura nu vreau sa zic o carte proasta, nici macar nu vreau sa indic catre gradul de placere obtinut citind o, ci pur si simplu catre lungimea ei nu sunt, si n am fost niciodata, atrasa de cartile scurte ca orice cititor, am defectele mele unul dintre ele este ca am nevoie de volum carti grase, carti Faina cartea, asa de inceput de iarna.


About the Author: Mircea Diaconu

Is a well-known author, some of his books are a fascination for readers like in the La noi, când vine iarna book, this is one of the most wanted Mircea Diaconu author readers around the world.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *